Elena Chiriac și Augustin Viziru au participat în 2020 la emisiunea „Ferma”, de la PRO TV. Cei doi au reuşit să ajungă împreună până în marea finală, ba chiar au legat la acel moment şi o prietenie foarte frumoasă. Lucrurile s-au schimbat însă în momentul în care cei doi au revenit în ţară. În cadrul unui interviu recent, tânăra a povestit de ce nu mai vorbeşte cu celebrul actor.
Elena Chiriac şi Augustin Viziru s-au luptat în finala de la „Ferma” pentru marele premiu. Deşi actorul a fost cel care a câştigat în final, cei doi au ridicat împreună trofeul şi au declarat că vor împărți marele premiu.
Într-un interviu pentru viva.ro, Elena Chiriac a recunoscut faptul că acest lucru nu s-a întâmplat, ba chiar a povestit că relaţia lor de prietenie s-a destrămat.
„Diferența este că în Fermă nu mă simțeam atât de singură. Pentru mine, faptul că a câștigat Augustin a fost o fericire. M-am bucurat pentru el poate mai mult decât m-aș fi bucurat pentru mine. Odată cu victoria lui, am simțit că am câștigat și eu. Am ridicat trofeul împreună și ne-am declarat învingători. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Într-adevăr, aveam înțelegerea de a împărți premiul jumătate-jumătate”, a spus ea.
Tânăra a mai declarat că se aştepta ca Augustin Viziru să o susţină în competiţia la care a participat în Dominicană, însă aşteptările sale nu s-au îndeplinit.
„Din păcate, legătura s-a rupt. Diferențele din viața de acasă ne-au împărțit drumurile, el are probabil alte priorități. Am crezut că mă va susține la «Survivor» sau că mă va felicita pentru parcursul meu. A ales să nu o facă, nu știu exact de ce. Poate că el vede lucrurile altfel decât mine în situația asta. Simt că am pierdut un prieten. E dureros când așteptările tale nu se îndeplinesc. Și, deși cunosc teoria că nu este bine să ai așteptări, câteodată mai clachez și eu”, a mai dezvăluit ea pentru sursa citată.
Într-un interviu acordat recent, Elena Chiriac a mărturisit și pe ce ar dori să își cheltuie banii câștigați în cele 5 luni petrecute în jungla din Dominicană. Multipla campioană națională la Taekwondo vrea să mobileze apartamentul în care locuiește, să își cumpere o mașină și, de asemenea, să investească în tot ce înseamnă educația ei.
”Vreau să mobilez apartamentul în care locuiesc, să îmi cumpăr o mașină și să investesc în tot ce înseamnă educația mea, dezvoltare personală pentru că am 20 de ani, o viață înainte și multe de învățat, iar pentru asta banii sunt necesari de cele mai multe ori. Educația nu este gratis în Anglia”, a declarat Elena Chiriac, în timpul interviului.